Top Cinci modalități de a trece peste o despărțire

Relația voastră s-a terminat. Ai crezut că va dura toată viața, îl iubești și nu știi cum să treci peste această despărțire. Ce faci? Stai închisă în casă, speri că se va întoarce la tine, că vă veți oferi o nouă șansă, sau îți vezi de viața ta, fără el? Iată cinci modalități care te pot ajuta să depășești momentul:

5. Acceptă! Poate este cel mai dificil lucru, dar este atât de necesar! Treci peste etapa de negare și fii conștientă că s-a terminat. Plângi până nu mai poți, descarcă-te și apoi privește-te în oglindă. Cât crezi că mai poți continua așa? Șterge-ți lacrimile, zâmbește și hotărăște-te că e momentul să fii puternică, să treci peste.

4. Citește o carte, două, trei. Cititul ajută mereu, îți distrage atenția și îți îmbogățește și cultura generală. Nu alege cărți de dragoste, nu alege drame, nu ți se potrivesc în momentul asta. Vei încerca să te regăsești în paginile cărții, să te identifici cu eroina și să crezi că ce face ea va funcționa și în cazul tău. Alege mai degrabă cărți de dezvoltare personală, îți vor fi utile cândva.

tumblr_mj2ux1bMB41rcpv5do1_500_large

3. Petrece mai mult timp cu prietenele tale. Le-ai neglijat, ți-ai petrecut mai tot timpul cu el, dar ele îți vor fi mereu alături. Mergeți la cumpărături, uitați-vă la un film, povestiți ce ați mai făcut în ultima perioadă. Petrecerile în pijamale ajută la orice vârsta, doar activitățile sunt diferite. O sesiune de karaoke te va înveseli instantaneu.🙂

tumblr_mj2f78PJcR1s2ozujo1_500_large

2. Răsfață-te! Sunt atâtea lucruri pe care nu ai niciodată timp să le faci. Schimbă asta! Rezervă-ți o zi pentru tine. Plimbă-te, mergi la spa, dormi, mănâncă ciocolată, cumpără-ți pantofii aia de care te-ai îndrăgostit. Orice te face să te simți fericită te va ajuta.

Y0xOD3X6wl0_large

1. Concentrează-te pe carieră. Nu mai e nimeni care să te abată de la scopurile tale. Până acum încercai să îmbini viața personală cu viața profesională și nu îți mai râmânea timp pentru altceva. Acum pune accentul pe carieră, bucură-te de fiecare succes, oricât de neînsemnat ar părea. Fii cea mai bună în ceea ce faci și asta îți va ține mintea ocupată.

69022-800w_large

Încă un sfat, menține o atitudine pozitivă, stai în preajma persoanelor iubite și renunță la regrete. Tu ești cea mai importantă!

Sursa foto: weheartit.com

Catalina B.