Top Cinci remedii antistres

Stresul este una dintre cele mai des întâlnite probleme ale zilelor noastre.  Eşecurile de la locul de muncă, şcoala, familia, mediul în care trăim, toate ne răpesc buna dispoziţie şi ne fac să ne pierdem optimismul şi încrederea în noi. Cu toate astea, nu trebuie să ne dăm bătuţi…întotdeauna există o soluţie pentru orice! Trebuie doar să credem. Iată câteva remedii simple împotriva stresului:

1. Zâmbetul

PR_043-_SI_-_27_08_12-862

Cel mai la îndemână lucru pe care puteţi să-l faceţi atunci când sunteţi stresaţi este să zâmbiţi. Conform unui studiu realizat de către cercetătorii americani, dacă vreţi să alungaţi starea de tensiune, forţaţi-vă să afişaţi un zâmbet larg…chiar dacă este fals, el are o acţiune benefică asupra creierului. Aşadar, încercaţi să zâmbiţi, chiar dacă simţiţi că problemele voastre nu au rezolvare. Cu siguranţă au!

2. Menta

stock-photo-17116958-spearmint

Ceaiul de mentă are o puternică acţiune antistres. Băut înainte de culcare, acesta vă va ajuta să vă relaxaţi şi vă va induce starea de somn. Menta vă va scăpa de starea de anxietate cu siguranţă.

În afară de ceai, menta mai poate fi consumată şi sub formă de pastă cu miere. Aceasta se dă printr-o râşniţă, iar pulberea rezultată se amestecă cu puţină miere. Dacă luaţi trei linguri pe zi, veţi constata că această pastă vă ajută să fiţi mai relaxaţi. De asemenea, menta este bună şi pentru dureri de cap sau deranjamente stomacale şi întăreşte sistemul imunitar.

3. Ciocolata

CEF_4949

În cazul în care nu ştiaţi, ciocolata este un bun remediu antistres, ajutându-vă să vă relaxaţi şi să vă destindeţi. Ea vă poate oferi confort psihic şi vă poate ajuta să vă restabiliţi echilibrul, inducându-vă o stare de fericire. Pe lângă faptul că este un bun energizant, ciocolata mai are şi efect antioxidant. Aşadar, consumaţi ciocolată atunci când vă simţiţi stresaţi…dar nu în cantităţi mari!

4. Pisicile

IMG_0306

Stresul, insomnia sau anxietatea se pot trata şi fără medicamente, numai cu torsul pisicii, care are virtuţi terapeutice lăudate de stăpâni şi de experţii veterinari. Atunci când organismul luptă împotriva unor situaţii delicate, cum ar fi stresul, torsul pisicii emite vibraţii sonore liniştitoare şi binefăcătoare, exact ca muzica. Avantajele de a avea în casă o pisică nu se limitează la tors. Pisicii îi place să fie alintată şi nu cere decât să vă jucaţi din când în când cu ea, umplând, astfel, o lipsă de afecţiune pentru cei care nu au copii.

5. Ametistul

5

Bijutierii au început să confecţioneze podoabe, nu doar cu rol estetic, ci şi terapeutic, utilizând energia curativă a cristalelor. Ametistul ocupă un loc fruntaş în eliminarea stresului, oferind protecţie împotriva influenţei nocive a energiilor negative şi contribuind la crearea unui echilibru în perioadele de tranziţie.

Surse:

http://www.ziarulring.ro

http://www.agerpres.ro

Alexandra Capotă