Top Cinci fotomodele de succes din România

Nu se spune degeaba că româncele reprezintă sexul frumos al planetei. Celebre, frumoase şi apreciate pentru corpurile lor cu măsuri ideale, fotomodele din România au reuşit să se impună pe piaţa internaţională. Chanel, Alexander McQueen, Louis Vuitton sau Yves Saint Laurent sunt doar câteva branduri care fac parte din rutina zilnică a modelelor noastre. Iată un Top Cinci al celor mai de success fotomodele din România:

1. Catrinel Menghia

Descoperită la 16 ani pe când ieşea de la antrenamentele de atletism, ieşeanca are deja mai bine de zece ani de carieră în spate. Timp în care a frânt inimile bărbaţilor de pe planetă, care i-au admirat formele seducătoare din pictorialele realizate pentru mărci celebre de lenjerie: Lise Charmel, I.D.Sarrieri, Cotton Club, Lily, Lovable, Emporio Armani Underware etc.catrinelmengcaty

2. Diana Dondoe

Diana ocupă locul cinci în Top 50 al modelelor din lumea întreagă. Şi-a făcut debutul în modă în anul 2002, prin prezentările pentru Prada, Balenciaga şi Miu Miu din cadrul Săptămânilor modei de la Paris şi Milano. A prezentat pentru unele dintre cele mai mari case de modă, printre care, Alexander McQueen, Chanel, Hermes, Lanvin, Louis Vuitton şi Yves Saint Laurent.
De-a lungul timpului a fost imainea Oscar de la Renta, Jean Paul Gaultier, Prada, Dona Karan, Moschino şi La Perla.diana dondoe diana-dondoe

3. Mădălina Ghenea

Cariera Mădălinei Ghenea în domeniul modei a început de la vârsta de 15 ani, când a prezentat pentru celebrul creator Gattiani. Au urmat mai apoi numeroase prezentări de modă în toată lumea, Romania, Germania, Italia, Japonia, Austria, Spania, Franţa şi Africa de Sud. In prezent este cunoscută mai mult ca actriţă şi pentru relaţiile sale cu vedete, printre care Eros Ramazzotti, Leonardo DiCaprio şi Gerard Butler.madalina1madalina 2

4. Elena Băguci

S-a născut în comuna Chirnogi, Calaraşi însă în toamna anului 2005 s-a stabilit la New York. S-a lansat în modeling in 2001, prin agenţia MRA şi a ajuns pe locul al doilea la concursul Ford Models “Supermodel of the World”.
A defilat pentru Valentino, Gucci, Chanel, Hermes, Versace, Givenchy, Marc Jacobs, Balenciaga, Giorgio si Emporio Armani, Jean Paul Gaultier sau Christian Lacroix.elenabaguci1elenab2

5. Diana Moldovan

A debutat la 18 ani în modelling şi în scurt timp a ajuns să prezinte pentru cei mai importanţi creatori din lume.Pe catwalk, Diana a defilat pentru Chanel  A fost imaginea produselor Yves Saint Laurent şi Clarins, a brandurilor Blumarine, Lacoste şi Trussardi Jeans şi a pozat pentru Victoria’s Secret.dianamoldovan1dianamo2

Surse: www.showbiz.ro

www.one.ro

www.glamourmagazine.ro

www.flickr.ro

Mădălina C.