Top Cinci filme pe care nu trebuie să le ratezi în 2014

Anul 2014 va fi un an al filmelor de succes și al marilor actori. A început cu Brad Pitt în 12 YEARS A SLAVE, a continuat cu Leonardo DiCaprio în THE WOLF OF WALL STREET, dar adevăratele surprize de abia acum încep.

A fost dificil să alegem doar cinci filme și suntem convinse că voi nu vă veți opri la topul nostru, dar aici aveți clasamentul peliculelor care ne-au atras cel mai mult atenția:

5. Vă era dor de RoboCop? Poliţistul Alex Murphy, interpretat de Joel Kinnaman este rănit mortal în timpul unei misiuni. Singura soluţie pentru a-i salva viaţa sa este de natură tehnologică şi are consecinţe grave asupra acestuia. 

Filmul va avea premiera pe 7 februarie 2014.

filme-2014_34

 

4. Avem ceva și pentru îndrăgostiți. Luna februarie vă aduce ENDLESS LOVE, o dramă romantică de-a dreptul impresionantă. Alex Pettyfer şi Gabriella Wilde interpretează doi tineri îndrăgostiţi, care încearcă să treacă peste secretele şi intrigile din jurul lor doar pentru a-şi proteja relaţia. Este o poveste inspirată din Romeo și Julieta, dar adaptată zilelor noastre.

Trebuie să mai știți că este filmul perfect pentru Valentine’s Day, mai ales că premiera este pe 14 februarie.

5 (1)

 

3. Maleficent. Brad Pitt nu este singurul care apare pe marile ecrane, în 2014. Angelina Jolie vine repede din urmă, într-un fantasy de-a dreptul spectaculos. Maleficent este povestea frumoasei din pădurea adormită, spusă din punctul de vedere al vrăjitoarei rele… Angelina este o zână bună care s-a transformat într-un personaj diabolic, cu inima de gheaţă, din cauza unei trădări cumplite. Însă inocenta şi blânda Prinţesă Aurora (Elle Fanning) o face pe Maleficent să se întrebe dacă nu cumva acţiunile sale sunt greşite. 

Premiera filmului este programată pentru 30 mai 2014.

12

 

2. Regizorul Michael Bay lansează un nou film: TRANSFORMERS: AGE OF EXTINCTION, însă de această dată fără Shia LaBoeuf în distribuţie. După dispariţia Autoboţilor şi a Decepticonilor, un grup de oameni de afaceri şi cercetători creativi încearcă să revoluţioneze domeniul tehnologic, în timp ce o nouă luptă între bine şi rău este pe cale să înceapă.

PREMIERA: 27 iunie 2014.

13

 

1. Luna aprilie vine cu un supererou foarte îndrăgit: CAPTAIN AMERICA: THE WINTER SOLDIER. După ce a fost îngheţat foarte mult timp, Steve Rogers (Chris Evans) este nevoit acum să se adapteze schimbărilor din lumea modernă. Curând însă, el va porni pe urmele unui nou inamic, alături de Văduva Neagră, interpretată de frumoasa Scarlett Johansson.

PREMIERA: 4 aprilie 2014.

8

 

 

Trebuie să știți că anul 2014 aduce multe alte filme interesante, care ar fi meritat un loc în topul nostru. Kellan Lutz vine în ianuarie cu LEGENDA LUI HERCULE, pe 7 martie apare 300: RISE OF AN EMPIRE, ce prezintă evenimentele din viaţa regelui Xerxes dinainte de lupta de la Termopile iar  Russell Crowe și Emma Watson apar pe marile ecrane în pelicula NOAH.

Nu se putea să treacă anul fără o animație, așa că îi putem vedea și pe simpaticii papagali Blu şi Jewel în RIO 2, unde se hotărăsc să pornească într-o nouă aventură inedită. Nicole Kidman se transformă într-o prințesă a zilelor noastre interpretând-o pe Grace Kelly în GRACE OF MONACO, iar în apărarea Emei Stone vine Peter Parker, interpretat de Andrew Garfield, în THE AMAZING SPIDER-MAN 2.

În noiembrie apare o nouă parte din seria Hunger Games, iar în decembrie avem parte și de o comedie: Jim Carrey şi Jeff Daniels se întorc în noua peliculă DUMB AND DUMBER TO. Și dacă nu v-a plăcut cum s-a terminat ultima parte din THE HOBBIT trebuie să aveți răbdare până la sfărșitul anului: în THE HOBBIT: THERE AND BACK AGAIN Bilbo Baggins, ajuns în sălaşul dragonului Smaug, încearcă să pună mână pe comoara de aur păzită de acesta. Să vedem dacă va reuși…

20

 

 

Cătălina Burlan